O, Doamne, ai milă de sufletul meu
Şi iartă-mi greşita umblare,
Zdrobeşte-mi în cioburi netrebnicul eu
Şi-n mine de-apururi rămâi Dumnezeu
Mereu mai frumos şi mai mare.
Alungă-mi ruşinea şi gândul murdar
Şi spală-mi întreaga fiinţă,
Cu Duhul iubirii inundă-mă iar
Să-mi ard pentru Tine viaţa pe-altar
În sfântă şi dreaptă credinţă.
O, umple-mi simţirea mai mult, mai aprins
Să nu Te mai las niciodată,
Iar dorul de Tine mereu neînvins
Să-mi fie pecetea şi focul nestins
De-apururi în inima-mi toată.
Sădeşte în mine sfinţenia Ta –
Podoabă prea scumpă şi vie –
Curată să-mi fie smerenia mea
Şi-n min’ frumuseţea-Ţi cu aura sa
Să fie oricând mărturie.
Fă-mi viaţa aşa cum demult ai gândit
Şi-n voia-Ţi plăcută şi dreaptă,
Dă-mi har să trăiesc cum şi Tu ai trăit
S-ajung prin credinţă la ţărmul dorit
În viaţa de vis ce m-aşteaptă.
9 iunie 2011
http://pauladita.wordpress.com/